Astăzi când am ieșit din casă am fost izbit de un sentiment ciudat – alimentat de vederea preșcolarilor și școlarilor mici ținuți de părinții emoționați de prima zi de grădiniță/școală a copilașului lor. Un sentiment care m-a întors cu ani în urmă când nu aveam absolut nici o grijă, când așteptam ziua de 15 septembrie pentru a mă reîntâlni cu ai mei colegi, când mă gândeam doar la ce năzbâtii să mai fac.

Prima zi indiferent de domeniu în care debutezi are o încărcătură depsebită – în prima zi de școală te gândești cum este învățătoarea (pentru piticii din clasele I – IV), în prima zi de liceu te gândești dacă vei face față la noile cerințe, în prima zi de facultate te gândești la ce planuri are viața cu tine, în prima zi de muncă te gândești la cum îți vei cheltui primul salar.

Indiferent de unde te prinde prima zi, îți trec prin minte tot felul de gânduri, dar niciunul nu se compară cu cele din prima zi de școală. Eu îmi aduc aminte cu plăcere de prima zi de școală, când mă întrebam unde îmi este chipiul și el stătea semeț pe capul meu, când mă întrebam ce vrea doamna din fața mea, când nu înțelegeam de ce se punea accent pe școală – când până atunci singura mea preocupare era să ajung cât mai târziu în casă. Mă uitam la ai mei și nu înțelegeam de ce sunt emoționați – eu nu simțeam nimic pentru școală.

Și totuși prima zi de școală e specială pentru toată lumea – de la profesori la învățăcei, de la părinți la bunici. E ziua în care pentru învățători începe un nou ciclu, pentru părinți e ziua în care copilul lor începe un nou drum în viață.

La voi cum a fost prima zi de școală? Ce sentimente ați trăit?