Iarna tindem să fim crispați, fie din cauza gerului, fie din cauza datului la lopată, fie din cauza carosabilului necurățat. Poate că este și normal să fie așa, poate că mai exagerăm și noi din perspectiva asta. Dar un lucru este cert – iarna are frumusețea ei, dincolo de micile incoveniente prin care trecem cu toții. Mâinile îngheață cam la fel fără mănuși chiar dacă suntem copii, tineri, bunici – frigul intră pe la picioare la toată lumea. Și majoritatea dintre noi căutăm căldura în fiecare incintă în care intrăm. Dar sunt multe jocuri pe zapada de afara pe care le putem pune în practică pentru a anula disconfortul mental cauzat de iarnă.
Ați văzut cum se bucură copiii de zăpadă? Eu unul am văzut bucuria din ochii Iustinei, marți când îmi povestea cu un zâmbet larg pe fețișoară, cum ea și cu bunicul s-au dat cu sania pe Bahlui. În momentul acela mi-am adus aminte de reprizele de joacă pe care le încingeam pe malul Bahluiului, de săniușul până în buza apei, de ceea ce însemna zăpada și pentru copilul Ionuț. Văzând bucuria din ochii fetei mi-am dat seama că se bucură de zăpadă și pentru ea frigul face parte din joaca la săniuș.
Plecând de la bucuria Iustinei am zis să fac un remember al jocurilor pe zăpadă pe care le practicam în copilărie. Și cred că în copilăria fiecăruia dintre noi au existat aceste jocuri – atunci când joaca noastră avea loc în majoritatea timpului afară. Și mi-au venit în minte următoarele jocuri:
- Săniușul – este joaca cea mai des practicată în copilăria noastră. Și care s-a păstrat în aceeași parametri ai bucuriei. Este unul dintre cele mai iubite jocuri pentru sentimentul de libertate pe care ți-l dă. Iustina îmi spune că simte că zboară atunci când se dă cu sania. Până și noi, adulții, atunci când vedem o pantă plină de zăpadă, căutăm orice să ne dăm pe derdeluș – saci de rafie, colac de WC, săniuțe, etc. Cum să nu iubești săniușul?
- Ghețușul – în copilăria noastră patinoarele se făceau pe luciul apelor înghețate, pe derdelușurile făcute în preajma blocurilor. Iar pentru un derdeluș se făcea muncă de echipă – până devenea lucios, trebuia să trecem înainte și înapoi de multe ori. Asta dacă doream să alunecăm cât mai mult. Eu personal cum văd un derdeluș, cum instinctiv mă mănâncă tălpile să mă dau. Ghețușul va fi în preferința copiilor mici și mari în fiecare iarnă.
- Bătăile cu bulgari – în spatele cazermatelor construite, la care stăteam și munceam câteva minute bune, ne băteam cu bulgări până epuizam resursele de energie. Mai țineți minte, cum ne împărțeam pe echipe, făceam strategii, făceam muniție din belșug, atacam pe flancuri? Aveam un membru din echipă care făcea bulgării, astfel încât tot timpul să fim pregătiți de atac. Erau adevărate ”războaie” duse pe câmpul alb. Din păcate, astăzi nu prea mai vezi copiii jucându-se în cazermate
- Oamenii de zăpadă – de cum se așternea suficientă zăpadă cât să se poată realiza oameni de zăpadă, vedeai copiii trebăluind în jurul bulgărilor care creșteau în diametru, pe măsură ce erau tăvăliti în zăpadă. Bucuria pe care o vedeai în jurul unui om de zăpadă, te făcea să uiți de frig, umezeală și mănuși udate. Câte râsete se auzeau când fața omului de zăpadă începea să prindă contur și când era pus și morcovul pe post de nas… Încă mai sunt copii care și acum fac oameni de zăpadă – cei drept, acum vezi părinți și copii și mai rar doar copii.
- Rostogolire prin zăpadă – la finalul jocului nostru pe afară, nu putea să lipsească rostogolirea prin zăpadă. Inaintasii îngerașilor de zăpadă de astăzi. Era bucuria părinților noștri, când ajungeam plini de zăpadă în fața ușii cu zâmbetul larg pe chipuri. Se mai terminase o zi frumoasă de iarnă, în care ne-am epuizat energia afară, în zăpadă.
Și acum țin minte, cum ajungeam cu șosetele înghețate, cu pantalonii plini de zăpadă și cum ne opream la calorifere parintilor sau soba bunicilor. Iar ceaiul era nelipsit pentru încălzirea completă a corpului. De la frigul de afară, intrând în casa încălzită, cu ceaiul cald în mâini, simțeai cum ușor-ușor te ia toropeala. Și alunecai lin pe pat, iar somnul venea tiptil-tiptil și te cufundai în lumea viselor.
Mi-am propus ca weekendul acesta să reușesc să ies cu Iustina la zăpadă, să repunem în practică o parte din jocurile albe. Să îmi aduc aminte de copilăria mea și de sentimentele pe care le trăiam atunci, când luam contact cu zăpada. Așa, cu siguranță voi reuși să văd din nou zâmbetul frumos al Iustinei și bucuria din ochii ei. Ambele prilejuite de joaca prin zăpadă. Copiii noștri merită să ne copilărim și să îi învățăm cât de frumoasă este copilăria petrecută afară. Chiar și iarna.