Mulți  dintre voi se vor întreba ce-am fumat. Din ce știu nimic :). Doar m-am trezit azi dimineață cu un gând sâcâitor în minte. Gând ce revine obsesiv în minte, la intervale regulate de timp. Suntem oameni și uneori avem momente în care ne credem nemuritori și invincibili. Momente în care, în slăbiciunea noastră ne credem stăpâni pe propria viață. Ne facem planuri de mărire, iar unii dintre noi, care au cunoscut o anumită rată a succesului personal sau profesional, credem că putem să ne programăm viața după planurile noastre. Da, voi vorbi despre relaxarea din cimitir.

 

Sursa foto: www.dianora.ro

Atunci când lucrurile nu merg așa cum ne dorim, căutăm să găsim soluțiile noastre. Și de aici apare stresul, apare neîmplinirea și nu în cele din urmă, apare răzvrătirea. Uităm prea repede că suntem trecători prin lumea asta mare. Dacă vreți putem să ne considerăm frunze purtate de vântul vieții pe drumuri care mai de care mai diverse. Unii dintre noi suntem atât de absorbiți de persoana noastră, încât uităm că undeva în viața noastră, hazardul poate să ne schimbe cursul destinului la 180 de grade.

Când eram mai mic, adolescent, aveam un obicei ciudat la acea vreme, dar pe care, uneori îl mai păstrez și acum. Atunci când totul pare că ne merge ca pe roate, atunci când simțim că pierdem contactul cu pământul și ne credem persoane importante, ar fi bine să încercăm să ne plimbăm prin cimitir. Sună ciudat, dar mă refer la acel tip de plimbare contemplativă. Când ne aruncăm ochii pe crucile mormintelor. Vom fi surprinși ca, din câteva date de naștere și date ale morții să aflăm că pentru unii oameni viața a fost prea scurtă, iar pentru alții prea lungă.

Natura noastră umană, ne face să credem și la vârste înaintate – de la 65-70 de ani, în sus că suntem nemuritori. Acea stare de nemurire care vine dintr-o inconștiență sau dintr-o dragoste prea mare de viață. Niciunul dintre noi, oamenii, nu își dorește să moară. Asta este clar. Dar vedem în jurul nostru cum oameni de toate vârstele se duc. Și tineri și copii și bătrâni. Și cu toate acestea ne credem în continuare nemuritori și stăpâni ai propriei noastre vieți.

Știți ce se poate întâmpla după o plimbare pe aleele unui cimitir? E foarte posibil să ne trezim la realitate. Și nu la realitatea creionată de noi, în slăbiciunea noastră. Atunci când vezi datele de pe crucile mormintelor, îți dai seama că în unele familii se trăiesc drame. Trei cruci mi-au rămas în minte, după o plimbare în cimitir. O cruce a unui mormânt în care era un copil de 1 lună de zile și două cruci ale unui el și ea – care se născuseră amândoi în luna noiembrie și de murit, au murit amândoi în luna noiembrie, la diferență de câteva zile, în același an. Unii vor spune că este o conincidență, dar dacă suntem sinceri, putem vedea dincolo de coincidență.

O plimbare în cimitir, fie și în pas alert, pentru cei mai slabi de inimă, poate să ne aducă cu picioarele pe pământ și să ne facă să luăm lucrurile treptat. Și tot timpul să nu uităm că suntem muritori și suntem datori cu o moarte. Care vine la unii mai devreme, la alții mai târziu. Dar întotdeauna vine.

Și după o plimbare în cimitir veți fi un pic mai speriați, dar relaxați și cu o altfel optică în ceea ce privește viața voastră.