La un moment dat în viaţă, fiecare dintre noi am avut datorii faţă de alţi semeni şi am avut persoane care au avut datorii către noi. Şi aici mă refer la toate felurile de datorii şi nu neapărat la cele de natură financiară. Acestea se rezolvă relativ uşor, înapoind banii către cel care ne-a împrumutat. Despre datoriile si datornicii fiecaăruia se poate scrie foarte mult.

Dar, cu siguranţă că, la un moment dat viaţa noastră s-a schimbat la 180 de grade, datorită unor oameni ce ne-au fost alături în momentele dificile. Şi de asemenea, au fost momente când ni s-a solicitat ajutorul tacit, în momentele dificile ale unor semeni de-ai noştri. Nu întotdeauna aplicăm aceeaşi unitate de măsură – când avem nevoie de ajutor, toată lumea trebuie să ne ajute, să fie alături de noi, iar atunci când trebuie să ajutăm, căutăm pretexte pentru a ne “fofila”, pentru că, nu este problema noastră. Şi suntem convinşi că oamenii ce au nevoie de ajutorul nostru, vor reuşi să iasă singuri, uitând mâna de ajutor care ne-a fost întinsă în momentele de cumpănă din viaţa noastră.

Firea noastră umană, de cele mai multe ori, ne face să uităm repede ajutorul primit. Iar dacă ne oferim ajutorul, nu uităm să readucem aminte celui ajutat, că fără noi nu reuşea. Când, poate, cel mai bine, ar fi sa aplicăm invers uitarea – să uităm binele pe care l-am oferit şi să nu îi uităm niciodată pe cei care ne-au ajutat. Pentru că o vorbă spusă atunci când eram demoraizaţi, un umăr de sprijin care ne-a fost oferit atunci când inima şi sufletul ne erau triste, sunt de cele mai multe ori, colaci de salvare pentru întreaga noastră fiinţă.

Ne utiăm propriile noastre datorii faţă de cei care ne-au ajutat, dintr-o lipsă de recunoştinţă, dar în acelaşi timp, din dorinţa de a avea o superioritate, nu uităm să aducem aminte ajutorul pe care l-am oferit. Dar, nu poate fi nimic mai crunt, decât momentul în care oamenii uită să fie umani, iertători şi sprijinitori pentru cie de lângă ei. Şi viaţa este ciclică – oamenii pe care îi ajutăm, s-ar putea ca, la un moment dat, în propria noastră viaţă, să ne ajute. Şi atunci, nu ştiu dacă am fi liniştiţi când ne vor aminti că ne-au oferit ajutorul.

De cele mai multe ori, cel care are o datorie la noi, fie şi morală trebuie să se achite cât mai repede de ea. Pentru că altceva nu mai contează. Suntem în stare să intrăm peste el, în propria lui casă, să îi bulversăm propria familie. Doar ca mândria noastră să fie anihilată şi mulţumită, că ne-am luat datoria înapoi. Dar, la rândul nostru, căutăm scuze şi motive de a amâna plata datoriei. Pentru că noi trebuie să fim iertaţi de ceilalţi. Din simplu motiv că, noi ne considerăm cu stea în frunte.

Mulţi dintre noi am uitat să ne “jertfim” faţă de ceilalţi şi să ne oferim ajutorul necondiţionat. Am uitat să ne ajutăm semenii, atunci când aceştia au nevoie de o mână întinsă. Şi dacă ne-am uita fiecare dintre noi, la istoria din propriile noastre familii. Am avea multe lecţii de învăţat despre cum să ne jertfim pentru cei de lângă noi. Şi putem începe, această “jertfă” cu cei din familia noastră, ulterior putând să o aplicăm spre colegi, cunoscuţi, prieteni. În felul acesta vom fi mult mai aproape de oameni şi vom fi mult mai iubiţi de oameni. Uitând datoriile pe care alţii le au la noi, s-ar putea să generăm şi uitarea de către alţii a propriilor noastre datorii.

Dumnezeu ne dăruieşte în fiecare zi 86,400 secunde. Pe câte dintre ele, le folosim pentru a mulţumi celor care ne-au ajutat? E o întrebare la care fiecare ştie răspunsul. Dar, să nu uităm niciodată că după cum spunea Balzac “recunoştinţa este memoria inimii”.

Şi nu uitaţi că recunoştinţa este cheia unei vieţi fericite, pe care o ţinem în mâinile noastre. Dacă nu suntem recunoscători, atunci indiferent de cât de mulţi oameni am avea alături, nu vom fi niciodată mulţumiţi. Pentru că, vom dori întotdeauna de a avea din ce în ce mai mulţi prieteni şi mai buni. Şi din ce în ce mai mult în viaţa  noastră. Şi vom uita să fim fericiţi.