Ai cazut ridica-te si mergi înainte, acea alăturare de cuvinte pe care o auzim din momentul în care facem primii paşi şi când pământul ne fuge de sub picioare. Acea alăturare de cuvinte care spuse din gura părinţilor, îţi dă avânt şi continui. Ai perseverenţa bebeluşului care îşi doreşte să descopere lumea şi care nu se lasă doborât de faptul că nu îl ascultă picioarele. Apoi tot auzim acel ridică-te şi mergi înainte. Şi oricât de greu ne-ar fi, ceva ne ridică, un sentiment puternic de reuşită şi de revanşa ne animă simţurile. Şi uşor, uşor, ne ridicăm de unde am căzut, ne scuturăm de praf, ne bandajăm rănile din genunchi şi mergem mai departe.
Fiecare dintre noi a avut momente în care am căzut şi credeam că nu mai avem puterea să ne ridicăm. Că totul se prăbuşeşte, că suntem într-o prăpastie din care nu vom mai putea ieşi. Şi totuşi, după o perioadă, mai scurtă sau mai lungă, ridicăm întâi ochii înspre dâra de lumină, apoi timid ne aducem de spate şi privim în sus, după care, începem uşor, să ne căţărăm spre a ieşi din groapa în care am căzut. Şi mergem din nou înainte. Mai şovăielnic, mai atenţi la loviturile pe care le putem primi. Dar mergem înainte – pentru că în sinea noastră, recunoaştem că altfel nu putem.
Unii dintre noi învăţăm din lecţiile primite, cele care ne-au pus jos. Învăţăm din prima. Alţii au nevoie de mai multe lecţii şi de mai multe căzături. Dar toate, absolut toate căderile noastre, nu sunt altceva decât un nou pas spre îmbunătăţirea noastră ca oameni. Oricât de greu ne este să recunoaştem, lucrurile sunt înspre folosul nostru. De noi depinde de cât de uşor ne revenim.
Este o vorba foarte înţeleaptă care sună cam aşa: ” Nu ştii cât eşti de puternic până când nu îţi mai rămâne altă alegere decât să fii puternic”. Şi până nu ai o cumpănă, nu îţi vei da seama câtă putere este în tine. Unii îşi dau seama, când scapă cu viaţă dintr-un accident teribil, alţii îşi dau seama când dintr-o dată se trezesc singuri, părăsiţi de prieteni/prietene, soţi/soţii, alţii îşi dau seama când se întâmplă să cadă din postura ierarhică pe care o ocupă, etc. Sunt foarte multe momente în care cădem şi în care nu găsim punctele de echilibru care ne ghidau până atunci în viaţă. Şi impactul căderii depinde de cât de nepregătiţi suntem.
Şi aici intervine motivaţia de a te ridica. Dar oare ce este motivaţia şi cum funcţionează ea? Cu siguranţă diferit la fiecare persoană în parte. Specialiştii spun că motivaţia este acea forţă care te ajută să obţii ceea ce îţi propui. Dar motivaţia nu funcţionează decât dacă primim recompense ale acţiunilor noastre. Fie că vorbim despre viaţa personală, fie că vorbim despre viaţă profesională.
Nu spune nimeni că atunci când ai căzut, imediat trebuie să apară motivaţia de a te ridica. Doar dacă eşti supra-om poţi face lucrul acesta. Sau robot. Dar este absolut necesar ca, atunci când suntem căzuţi să ne căutăm lucurile, persoanele, principiile care să ne motiveze să ne ridicăm. Întotdeauna va fi cel puţin o persoană care va avea nevoie de noi şi pentru care trebuie să ne ridicăm, să ne scuturăm şi să mergem mai departe. Fie că există o singură persoană care are nevoie de noi, aia este motivaţia de a ne ridica.
Am observat că oamenii care la un moment dat în viaţă au căzut, au un mod special de a vedea viaţa şi de a se bucura de tot ce înseamnă bucuria de a trăi. Pentru că, atunci când au fost jos şi-au dat seama de ce trebuie să conteze pentru ei. Şi pentru că atunci şi-au dat seama că atunci când au căzut au fost singuri şi tot singuri au trebuit să se ridice. De cele mai multe ori, oamenii care au trecut prin greutăţi, ştiu ceea ce contează cu adevărat pentru ei.
Acel ridică-te şi mergi înainte este cel mai motivaţional lucru care ni se întâmplă. De când facem primii paşi, ajutaţi de părinţii noştri şi ulterior în viaţa noastră de zi cu zi. Atunci când un om s-a ridicat după ce a căzut nu se vorbeşte despre legile fizicii, ci despre caracter.
