Viața de cartier

Mi-am trăit copilăria în perioada anilor 90, atunci când părinții nu se temeau să își lase copiii afară aparent nesupravegheați. Și nu pentru că nu era periculos, iar cartierele ieșene erau cele mai sigure locuri în care își putea petrece timpul liber un copil. Ci pentru că, în acei ani, părinții pe de o parte nu aveau timp să stea după noi (încă se mai lucra în ture), iar pe de altă parte ne lăsau să ne călim prin interacțiunea cu viața reală. Au mai fost cazuri în care mi-au fost furați bani de către golanii mai mari ca mine. S-a mai întâmplat să îmi apăr bunurile cu legea pumnului. Așa erau zilele acelea. Dar, ceea ce am învățat atunci a fost că trebuie și pot să îmi rezolv singur divergențele cu ceilalți copii. Și atunci, arareori părinții interveneau în certurile copiilor. Viața de cartier m-a învățat și bune și rele.

Viața de cartier

La fel probabil că s-au călit majoritatea oamenilor care și-au trăit copilăria sau adolescența în perioada anilor 90. Viața nu era ușoară, pericolele erau mai mari, găștile de cartier se întâlneau la tot pasul. Și în unele zone din Iași era periculos să circuli după o anumită oră – asta dacă îți doreai să ajungi întreg și cu toate lucrurile la tine. Pe noi ne-au ajutat acei ani – ne-au făcut să vedem că viața nu este ușoară, că trebuie să luptăm dacă vrem să răzbim în viață. Eu nu am prins armata, dar viața de cartier m-a făcut să mă maturizez și să înțeleg ce nu trebuie să fac pentru a reuși în viață.

Am trăit într-un cartier muncitoresc, acolo unde oamenii se știau între ei. Acolo unde încă se mai opreau vecinii și discutau despre problemele comune, ce apăreau ca urmare a trăirii în același bloc. Și atunci ca și acum, fiecare avea viața lui, dar atunci când îl rugai pe un vecin să îți dea un pic de făină, ulei, până la salariu, nu primeai priviri piezișe ca acum. Chiar dacă atunci când mergeai la cumpărături, trebuia să îți ții portofelul cât mai strâns pentru că era plin de hoți de buzunare, știai că în caz de ceva, aveai șanse ca lumea să sară cu gura. Acum riști să îți iei bătaie pe stradă și nimeni nu intervine.

Riscul cel mai mare pentru părinți, era ca propriul copil să fie scăpat de sub control și să fie racolat de găștile de cartier. Acum riscul principal al părinților este ca propriul copil să devină violent ca urmare a jocurilor pe calculator pe care le joacă. Înainte într-o scară erau mulți copii – în unele scări erau și 76 de copii. Acum dacă mai sunt 10 copii într-o scară. Înainte, joaca principală se desfășura în grupuri mari de copii care se știau fiecare cu fiecare, acum dacă mai vezi grupuri de 4-5 copii. Și da, înainte viața de cartier avea frumusețea ei – acum simți că te sufoci dacă ieși în anumite perioade ale zilei.

Cartierele erau pline de magazine cu produse românești, acum cartierele sunt pline de branduri. Atunci întindeai salariu de pe 1 pe 15 și de pe 15 pe 30, ca să îți ajungă, acum iei salariul și dispare instant. Când te duceai la cumpărături reușeai să te întorci cu 2-3 sacoșe pline, acum cu 100 lei, dacă reușești să umpli 1 sacoșă mai mare. Nu sunt nostalgic după acea perioadă, dar nu pot să nu mă gândesc că atunci parcă simțeai altfel că trăiești și că te bucuri de lucrurile pe care le aveai. Dar, fiecare perioadă are momentele ei de frumusețe. De un lucru îmi pare sincer rău – că ai noștri copii nu se mai pot bucura de dulceața acelor zile.

Din acea perioadă mi-au rămas în minte două citate, despre care sincer să fiu nu mai știu cui aparțin.

” Viața se compune din țevi sparte, din robinete care curg, din tencuieli coșcovite, din plase pe care le cari în viață, din rufe care le speli, din coate-n tramvai, dar și din Bach și din Beethoven, din Shakespeare și din Tolstoi, din Eminescu și din Blaga, din Michelangelo și din Pucluescu. Totul este viață.”

”Viața este alcătuită din șesuri, din văi, din piscuri, din platitudine și din rutină, din deprimare și din bucurie și dintr-un element obligatoriu: munca. În toate adversitățile și-mpotriva tuturor adversarilor, omului îi rămâne acest suport moral: munca”.