Schimbă cu puterea exemplului

Despre puterea exemplului s-a scris și se va mai scrie. Mi-ar plăcea ca din ce în ce mai mulți dintre noi să conștientizăm că puterea exemplului este una dintre cele mai mari puteri pe care le avem la îndemână. Prin exemplul nostru personal și prin modul nostru de a fi putem schimba alți oameni, putem responsabiliza, putem face lucrurile să se miște. Am observat că unele dintre cele mai puternice organizații, companii sau firme sunt cele care au un lider care i-a câștigat pe cei din echipa sa, prin puterea exemplului. Și asta se întâmplă de la cea mai mică celulă a societății – familia și până la compania în care îți desfășori activitatea. Puterea exemplului deschide uși închise, oprește porniri de răzvrătire, apropie oamenii. Schimbă cu puterea exemplului  pentru că este cea mai ușoară cale de a aduce îmbunătățiri pe unde treci.

Schimbă cu puterea exemplului

Sursa foto: www. pacurar.net

Dacă tu vrei ca oamenii de lângă tine să fie mai buni, fii tu exemplu de bunătate. Vrei să ai o societate matură, dă exemplu de maturitate. Îți place să îți desfășori activitatea într-o companie profesionistă, fii tu profesionist – chiar dacă firma la care lucrezi este încă mică. Îți dorești să ai un copil cu principii și valori puternice de viață. oferă-i un exemplu prin tine. Dacă vrei ca lumea să se comporte frumos cu tine, arată că poți fi diplomat și în cele mai urâte situații. Iar dacă vrei ca lumea să te respecte, arată lumii că o respecți.

Am văzut de multe ori situații în care ieșenii își doreau să fie tratați cu onestitate, dar ei, la rândul lor îi luau înainte pe cei din fața lor. Acești oameni uită însă că una din cele mai bune metode de a beneficia de ceea ce își doresc este învățarea prin imitație. Așa că dacă își doresc un anumit comportament din partea celorlalți, trebuie să arate ei un tratament corespunzător așteptărilor. Este vorba despre acea lege a compensației – dacă tu ai fost rău cu alți oameni într-un moment al vieții tale, așteaptă-te ca răutatea să se întoarcă în viața ta, din partea altora. Nu poți ca tu să îți dorești binele și să faci rău.

Ceea ce ar trebui să înțeleagă oamenii de decizie din România – de la manageri de companii și până la oameni politici, de la administratori de firme și membri ai Guvernului, este că oamenii coordonați sau conduși de ei, vor face ceea ce văd la primul din piramida ierarhică. Dacă ei vor fura, atunci și cei de sub ei vor fura, dacă ei vor fi îngâmfați și subalternii lor vor fi buricul pământului. Și tot așa. Poporul român are o vorbă ”peștele de la cap se împute” – care sintetizează cel mai bine ceea ce face puterea exemplului.

Trebuie să conștientizăm că exemplul dat de noi este mult mai convingător pentru alții, decât propriile cuvinte. Atunci când solicităm celui din fața noastră să acționeze într-un anumit fel, trebuie ca noi înșine să ne conformăm acțiunii respective. Fie că ne place, fie că nu. Dacă ne ghidăm după zicala ”nu face tu altuia, ceea ce nu îți place să îți fie făcut ție”, atunci avem șansa să schimbăm oamenii prin puterea exemplului.

Transformă-te tu într-un exemplu pentru alții astfel încât finalitatea să fie cea dorită de tine. Prima întrebare la care trebuie să răspundem sinceri este ”mi-ar plăcea că al meu copil să fie ca mine?”. Dacă în proporție de 80% răspunsul este afirmativ suntem pe drumul cel bun. Dacă nu, trebuie să ne schimbăm noi în bine și mai apoi să cerem propriului nostru copil să fie mai bun. Și asta nu este valabil doar pentru propriul nostru copil – este valabil pentru fiecare om pe care îl întâlnim în periplurile noastre zilnice.

Nu uitați că ”Exemplul impresionează mai mult decât amenințarea.” – Pierre Corneille.