Oameni frumoși ai Iașului – episodul 6

Este zi de miercuri, prilej de a mai scoate din sertarele creierului meu o postare despre oameni frumoși ai Iașului. Și asta pentru că prin periplurile mele zilnice întâlnesc oameni care merită să se scrie despre ei. Cel puțin din punctul meu de vedere, bazat pe propria experiență pe care am avut-o și o am cu fiecare om despre care scriu. Cum am mai spus și în alte ocazii, puteți fi de acord cu mine, sau puteți avea o cu totul și cu totul altă optică. Dar, ce este mai important de spus este că acești oameni au ajutat la un moment dat pe alți semeni de ai lor să iasă din situații dificile. Și unora dintre ei le-au schimbat viața la 180 de grade.

Oameni frumoși ai Iașului

Oameni frumoși sunt foarte mulți în Iași, dar nu am ajuns eu probabil să îi cunosc pe toți. Dar, după cum am mai spus-o și în alte situații toate lucrurile se întâmplă la momentul potrivit. Probabil că atunci când va trebui îi voi întâlni și mai apoi voi avea ce scrie despre fiecare. Nu este greu să fii un OM frumos. De cele mai multe ori este chiar și distractiv să fii vertical și uman. Chiar dacă trebuie să investești multă energie, chiar dacă vor fi tot timpul oameni care te vor aștepta la colț să te pună la pământ. Dar știți care este caracteristica fiecărui om fain? Omul fain se recunoaște după lumina din ochi și zâmbetul de pe buze păstrat mereu – chiar și atunci când viața nu e tocmai prietenoasă cu tine.

OMUL despre care voi vorbi astăzi nu se așteaptă la așa ceva. Și asta pentru că este unul din oamenii foarte pragmatici pe care am ajuns să îi cunosc. Este acel gen de om care știe să fie și bine plăcut, dar știe să spună lucrurilor pe nume. Ne-am întâlnit acum 5 ani, atunci când ai noștri copii au ajuns să fie în aceeași grupă la grădiniță. Inițial nu știam cum să interpretez atitudinea și modul lui de a fi. Eram convins că nu avem prea multe lucruri în comun. Până într-o zi când acest OM mi-a schimbat din nou optica despre prima impresie pe care ți-o poate lăsa o persoană. Mai ales atunci când o cunoști mult prea puțin.

Dragii mei, OMUL de astăzi este unul dintre oamenii care au schimbat atitudini, care lucrează cu motivația celorlalți. Îi face să își dorească să aibă o viață sănătoasă și să își dea un restart modului lor de a fi. De multe ori își lasă familia și investește mult din timpul lui pentru a oferi ponturi celor care vor să aibă o viață sănătoasă. Dar, pe lângă activitatea lui obișnuită, OMUL acesta are mereu zâmbetul pe buze. Chiar și atunci când viața îi mai produce situații neplăcute, pline de emoții negative, el continuă să își păstreze zâmbetul și bunătatea. Mulți dintre cei care reacționează cu el rămân cu amintirea unei prezențe agreabile cel puțin.

OMUL de astăzi este Sebastian Smântânică – unul dintre oamenii care la prima vedere pot părea copii, dar care sunt de o profunzime și o soliditate în gândire, ce îți dau de gândit. Vede viața cu totul și cu totul altfel. De multe ori aș vrea să pot să văd și eu viața doar cu lucrurile frumoase din ea. Din fiecare lucru, OMUL acesta își ia doar energia pozitivă, iar lucrurile grele îl motivează. Recent OMUL acesta a luptat cu propria lui voință. A vrut să își demonstreze că încă mai poate să își împingă limitele la un nivel superior. Și a reușit. Pentru că îl caracterizează o motivație ieșită din comun, pe care puțini o au. La 43-44 de ani este unul dintre oamenii cei mai optimiști pe care îl știu. Pentru el viața este frumoasă și se bucură de fiecare clipă pe care o petrece alături de soție și copil.

Nu îi place să iasă în evidență – poate chiar se va supăra că am scris despre el. Dar, chiar și cu acest risc, vă spun și vouă despre el pentru că fiecare ar avea de învățat de la el cum să se bucure de viață și cum poate lua viața așa cum vine ea – cu bune și cu rele. De cele mai multe ori am învățat de la el că singuri ne complicăm viața, atunci când nu facem ceea ce ne place și când încercăm să facem pe plac tuturor. Este un copil mare, care se mai supără uneori, dar căruia îi trece repede supărarea. Și continuă jocul frumos numit viață. Și reușește să inspire și pe alții să îi urmeze exemplu.

Bravo ție Seba pentru modul în care știi să te bucuri de viață. Și pentru modul în care îi motivezi și pe alții să o facă. Știu că uneori implică multă energie, dar nu este puțin lucru să remodelezi viața unora dintre oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.