Iubește fiecare zi

Iubirea nu are nevoie de zile speciale pentru a fi sărbătorită. Ea se simte în fiecare zi, în fiecare clipă și în fiecare secundă. Inima fiecăruia dintre noi nu bate mai accelerat astăzi – ea bate la fel în fiecare zi pentru persoana iubită. Sentimentele de iubire sunt sentimente intime pentru cei de lângă tine – nu trebuie să defilezi cu ele în zilele speciale ale iubirii. Iubeste fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi pe care o petreci alături de persoana iubită.

Iubeste fiecare zi

Pe zi ce trece, cu fiecare an pe care îl dăm la spate, se pare că 14 februarie a devenit o sărbătoare adânc înrădăcinată în rândul sărbătorilor românești – chiar dacă ea este importată. Astăzi iubim mai mult decât ieri, dar majoritatea dintre noi nu știm dacă mâine vom iubi mai mult decât astăzi. Și eventual aceeași persoană pe care o iubim astăzi. Ne amăgim astăzi că inima noastră este plină de iubire, dar de mâine vom intra din nou în rutină. Oare mâine vom privi cu aceeași ochi iubitori persoana de lângă noi? Dar peste 1 an, dar peste 10 ani? Va exista același sentiment de iubire puternică, pe care-l simțim astăzi și peste câteva zile?

Ne amăgim în declarații kitchioase de dragoste, copiem atitudini de îndrăgostiți, cumpărăm flori fără sentimente pe care nu le dăruim din inimă, ne îndulcim cu dulciuri scumpe, pline de dragoste aparentă. Suntem plini de iubire și întreaga noastră atitudine respiră a dragoste. Ce s-a întâmplat de aseară și până astăzi, doar noi știm, de simțim mai profund sentimentul de iubire. Cumpărăm inele cu diamant așteptând ca iubirea să poată fi cumpărată. Închiriem astăzi clipe de iubire pentru 1 zi – de mâine redevenim aceeași oameni lipsiți de pasiune. Dar astăzi iubim și suntem îndrăgostiți.

Iubirea nu se termină în 24 de ore. Conform studiilor, dragostea ține 3 ani de zile – mă refer la acea dragoste cu fluturași în stomac, atunci când îți întâlnești perechea. După cei 3 ani de zile, dragostea se transformă în respect, încredere și emoție, față de cel de lângă tine. Repet, sentimentul de iubire nu trebuie să aibă o zi specială – ar trebui să iubim în fiecare zi. Să iubim oamenii de lângă noi, să iubim râsetul zglobiu al copiilor, să iubim sentimentul pe care îl avem atunci când ajutăm oamenii. Să iubim să fim mai buni, să iubim faptele bune și de ce nu să ne iubim și pe noi.

Poate că astăzi ar trebui să învățăm să iubim, nu doar să ne îndrăgostim. Știți că există mai multe feluri de iubire? Pe care le putem exersa în fiecare zi:

  1. Iubirea necondiționată – o învățăm din momentul în care venim pe lume. Și este acea iubire pe care o împărtășim primilor doi oameni pe care îi vedem – mama și tata. Și parcă părinții simt când aveam nevoie de iubirea lor.
  2. Iubirea fizică – este vorba despre acea iubire instinctuală pe care o simțim față de o persoană de sex opus, care arată bine. Este mai mult o iubire pe care vrem să o simțim, dincolo de sentimentele din inimă
  3. Iubirea relației de cuplu – dacă vreți este acel fel de iubire pe care o experimentăm în căsnicie. Când el sau ea, deși are momente când ne enervează, îl/o iubim. Pentru că este al nostru și cu bune și cu rele. Și pentru că știm că acel om se întoarce la noi. Este acea iubire care ne dă siguranță.
  4. Iubirea sufletului – este acel tip de iubire prin care ne autocunoaștem până la cel mai mic detaliu al sufletului nostru. Este momentul de introspecție și de găsire a noastră. Dacă vreți este acel sentiment de iubire prin care ne împăcăm noi cu noi. Și din acel moment devenim mai echilibrați, mai mulțumiți de stadiul în care suntem. Acest tip de iubire vine diferit la fiecare dintre noi – în funcție de momentul în care ne maturizăm.
  5. Iubirea adevărată – este acel sentiment care te inundă din interior spre exterior. Este acel sentiment care te face să te simți conectat cu universul. Este acel sentiment care te face să dăruiești iubire și nu doar să aștepți. Și dacă găsești echilibru între ce dai și ce primești poți spune că nu vei avea bateriile descărcate niciodată.
  6. Iubirea puterii – este și acea expresie ”iubirea este cea mai puternică forță din univers”. Dar iubirea ca putere, te face să poți ierta oamenii care îți fac rău; întâmplările negative din viața ta. În momentul în care ai ajuns la acel sentiment de iubire ca putere, poți să spui că ești un om desăvârșit, împăcat cu tine și cu cei de lângă tine.

Așa că astăzi trebuie să învățăm să iubim, nu doar să ne îndrăgostim. Pentru că iubirea este de mai multe feluri. Și în fiecare zi, avem motive să iubim. Nu doar într-o singură zi trebuie să sărbătorim iubirea, ci în fiecare zi. Și ieri și azi și mâine e bine să fim îndrăgostiți. De viață, de cei de lângă noi, de tot ce ne înconjoară. Așa că iubiți în fiecare zi ca și cum ar fi cel mai important lucru pe care îl realizați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.