Bacșișul din vacanță

Bacșișul din vacanță

Vine perioada în care majoritatea se gândește la vacanță. Începând cu 15 -17 iunie lumea începe să se gândească la cum își va petrece concediul de vară, astfel încât să fie cât mai bine încărcați la întoarcerea la muncă. Este acea perioadă din an, în care, orice ai face, gândul îți zboară inevitabil la munte sau la mare. În funcție de preferințele tale și de cum te relaxezi. Fiecare își…

Lingăul și pupincuristul

Lingușeala cu pupici

În experiența mea de până acum am tot întâlnit oameni frumoși și de caracter. Iar ei merită să îți ridici pălăria în fața lor. Dar, majoritatea acestor oameni sunt de multe ori puși în umbră de lingușeala cu pupici din firmă. Din păcate aceste două specii de oameni sunt întâlnite peste tot  – chiar dacă de cele mai multe ori nu se arată. Pentru că cele două categorii de oameni au…

Adrenalina din munte

Adrenalina din munte

Perioada ce tocmai s-a terminat, a fost prilej pentru toată lumea de a evada din oraș. Care și cum a reușit, a plecat fie la munte, fie la mare, după preferințe. A fost o perioadă binevenită pentru toată lumea, mai ales că a fost la început de vară. Și cum și noi eram dornici de o evadare, ne-am mutat cu mic, cu mare, la munte. Ne-am pus fundurile în mașină…

Experiența de la UPU

Experiența de la UPU

Se spune că în viață este bine să nu ai de-a face cu medicii și avocații. Nu trageți în mine – așa se zice. După săptămâna trecută pot spune că vorba asta din popor, nu vine din vina medicilor și avocaților, ci din cauza timpului mare pe care îl petreci pe culoarele din spitale și din tribunale. Din capul locului pot spune că sunt mulți medici buni, competenți, care te…

Viața de cartier

Viața de cartier

Mi-am trăit copilăria în perioada anilor 90, atunci când părinții nu se temeau să își lase copiii afară aparent nesupravegheați. Și nu pentru că nu era periculos, iar cartierele ieșene erau cele mai sigure locuri în care își putea petrece timpul liber un copil. Ci pentru că, în acei ani, părinții pe de o parte nu aveau timp să stea după noi (încă se mai lucra în ture), iar pe…

1 2 3 18