Atunci când ești împăcat cu tine

În viața fiecăruia dintre noi apare la un moment dat, o perioadă în care orice am face, nu suntem împăcați cu noi. Și asta pentru că nu tot timpul suntem în cea mai bună variantă a noastră. Iar uneori suntem ajutați de alți factori independenți, de nereușitele noastre și de modul în care reacționăm la ele. Momentul în care ești împăcat, tu cu tine, este cel mai fain moment pe care îl putem trăi. Tot zbuciumul nostru interior dispare atunci când apare sentimentul de mulțumire. Și parcă lucrurile și problemele cărora le dădeam o importanță mare, se rezolvă, atunci când reușim să fim mai iertători cu noi. În momentul în care nu ne mai credem super-eroi, atunci apare și liniștirea noastră.

Atunci când ești împăcat cu tine

Stați un pic și vă gândiți de câte ori nu am avut, fiecare dintre noi, perioade în care am crezut că le putem face pe toate și ne luam cât mai multe atribuții și sarcini pe care să le rezolvăm. Și de fiecare dată, ajungeam la limitele noastre – iar atunci cădeam și nu înțelegeam de ce. Pentru că nu eram noi, împăcați cu noi și din dorința de a ne demonstra că suntem super-capabili, uitam care erau adevăratele lucruri care ne motivau și care ne făceau să fim împliniți. Nu aveam echilibrul dintre lucrurile pe care trebuia să le facem din obligații și lucrurile care ne aduceau sentimentul de mulțumire.

Sunt sigur că știți și voi acele sentimente de învinovățire continuă și găsești tot timpul motive să te critici. Simți că tot timpul trebuie să schimbi ceva în viața ta, pentru a deveni mai bun. Sau aparent mai bun. Și asta pentru că simțim nevoia să ieșim în evidență cu orice chip pentru a fi plăcuți de alții. Dar uităm că singuri ne putem crea propriul nostru plan, propria noastră cale – și putem și pe ceilalți să intre pe calea noastră, dacă aceasta le place.

Un prim pas spre schimbarea modului în care trăiești sentimente de vinovăție este să te împaci tu cu tine. Pentru că atunci când nu ești mulțumit cu tine, toate lucrurile negative apar în viața ta, parcă atrase de o forță nevăzută. Și uite așa simți că începi să te scufunzi și nu că nu mai poți ieși din zona de nemulțumire. Învață să trăiești în prezent fără să te afecteze trecutul și fără să te influențeze planurile de viitor. Atunci când vei reuși să faci asta, vei vedea că vine și împăcarea în viața ta. Învață să ierți persoanele care la un moment dat, ți-au greșit dintr-un motiv sau altul. Poate că și tu ai greșit altora.

Ai făcut greșeli în viața ta? Nu mai pune presiune pe tine din cauza asta. Cu siguranță că la momentul la care ai luat această decizie, era cea mai bună decizie pentru tine. Iar greșelile pe care le-ai făcut te-au ajutat să devii ceea ce ești astăzi. De foarte multe ori se întâmplă să greșești fără să vrei. De ce să nu iei viața așa cum vine? Și cu bune și cu rele. Astfel poți să fii mulțumit pentru toate experiențele pe care le trăiești, cu toate persoanele care aleg să îți intre în viață. Poate că menirea lor este să te învețe o lecție ce te va ajuta în definirea ta viitoare.

Vei observa că odată cu împăcarea ta cu tine, vei începe să fii mai fericit. Poate că ești deja, dar dacă observi mai multe lucruri din cele de mai jos, că se întâmplă deja, atunci ești pe drumul cel bun.

  1. Trăiești în prezent – pentru că începi să conștientizezi că doar ziua de astăzi este a ta, cea de mâine nu ai cum să o influențezi – poate într-o mică măsură. Dar în momentul în care începi să trăiești în prezent vei observa că vezi altfel si viața și propria ta persoană.
  2. Ai un somn liniștit – atunci când o persoană are conștiința curată și este conștient că a făcut totul așa cum trebuie, seara când ajunge acasă, pune capul pe pernă liniștit. Și a doua zi de dimineață se simte odihnit și plin de viață.
  3. Ești recunoscător pentru tot ceea ce ai – indiferent că se întâmplă și lucruri urâte în viața ta, vei ști să iei tot ceea ce este mai frumos din fiecare întâmplare. Vei fi conștient că tot ceea ce ți se întâmplă este cu un motiv.
  4. Ai prieteni optimiști – starea ta îi va molipsi și pe cei de lângă tine. Și asta pentru că te vor simți împăcat și vor începe să te copieze. Să îți copieze trăirile și stările tale de calm și de optimism.
  5. Zâmbești cu toată gura – asta înseamnă că ești fericit cu tine și ești împăcat cu tine și cu tot ceea ce reprezinți tu. Oamenii care zâmbesc din toată inima sunt acei oameni bucuroși de fiecare zi din viața lor.
  6. Nu îți asumi riscuri inutile – pentru că nu vrei să mai demonstrezi nimic nimănui. Tu ești conștient de tine și de modul plăcut în care îți trăiești viața și nu mai ai nevoie de confirmarea celorlalți. Pentru că, de cele mai multe ori ne asumăm riscuri atunci când vrem să demonstrăm altora că suntem fericiți și nu nouă.
  7. Ești un om activ – atunci când ai o stare de bine ești activ și cauți să te bucuri cât mai mult de viață. Începi să faci sport și te simți mai fericit – e și normal – atunci când faci sport, organismul produce cantități mai mari de endorfine, ce dau o stare de fericire.
  8. Rezolvi orice problemă – fie că o rezolvi atunci, fie că rezolvarea vine mai târziu, nu te vei mai grăbi să găsești o rezolvare. Și asta pentru că ești conștient că acolo unde nu poți rezolva tu, o va face timpul.
  9. Ai încredere totală în tine – oamenii cu adevărat împăcați cu propria persoană sunt stăpâni pe ei și privesc lucrurile cu încredere că se pot rezolva. Și sunt conștienți de propriile lor calități și defecte.

” Să fii împăcat cu tine însuți înseamnă să renunți la cele patru consecințe principale ale eului – autoevaluarea, autoatacul, autosuspiciunea și autosabotajul”Ben Renshaw – Succesul e o stare de spirit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.